Răzvan Theo Chirac scrie, desenează şi fotografiază...
 

FOTO & DESEN & TEXT

 
 

Gânduri

14 septembrie 2009. Elevi, părinţi, unchi, mătuşi şi bunici s-au strâns în curtea şcolii, după o vacanţă care a trecut atât de repede… E o zi ca de vară. Doar frunzele în culori calde din copaci ori de pe jos amintesc anotimpul. Şi, bineînţeles, prima zi de şcoală. O zi specială pentru viaţa oricăruia dintre noi, chiar dacă nu mai suntem de mult elevi. Un nou început cu speranţe pentru elevi şi profesori, în ciuda bolilor de care suferă învăţământul românesc.
Prima zi de şcoală e o zi a copiilor, bucuroşi să-şi ia în stăpânire teritoriul. Deşi apetitul pentru şcoală scade de la un an la altul, şcolarii se simt în curtea şcolii ca peştele în apă. La fiecare început de an şcolar îmi place să fotografiez copiii. Ca temă de fotoreportaj, ei sunt un subiect plin de farmec, ce oferă o gamă largă de posibilităţi. Veselia lor mă bine-dispune, iar cadrul care se umple rând pe rând de feţe radioase mă desfată şi mă face să declanşez în continuare. De la fetiţa sfioasă ascunsă după fusta mamei până la băiatul îndrăzneţ al cărui chip umple cadrul, nu mă satur să imortalizez expresii ale bucuriei, emoţiei şi neliniştii începutului de an şcolar.

Fă-mi şi mie o poză, nene!

E dimineaţă şi strada e plină de lume venită să-şi ia ajutoarele… Lume amărâtă, dar şi râmniceni mai răsăriţi, femei, bărbaţi şi copii dornici să pună mâna pe pachetele olandezilor care de ani de zile vin la Râmnic cu ajutoare umanitare pentru nevoiaşi. Murdari, flămânzi şi rupţii, necăjiţii oraşului se înghesuie la poarta instituţiei care le poate alina durerea sărăciei dusă la extrem. Cei mai mulţi dintre ei sunt ţigani. Pentru ei, sărăcia este endemică şi voluntar asumată. Câţiva trândavi cerşesc mila autorităţilor, în speranţa obţinerii unor pachete. În marea de oameni se aud tânguielile tărăgănate ale unor femei cu feţele desfigurate de alcool şi bătrâneţe. O ţigancă în vârstă, cu faţa stafidită, brăzdată de riduri adânci se roagă de primar să-i înlesnească accesul în locul cu pachete. Gardienii publici sunt cu ochii pe mulţimea dezordonată, neobişnuită cu liniştea şi disciplina. Mă strecor printre asistaţii social şi iau câteva cadre la întâmplare… Curioşi, ţiganii se strâng înaintea aparatului dorind să fie imortalizaţi. Le fac hatârul, ştiind că unii dintre ei sunt deosebit de expresivi din punct de vedere fotografic. Nu degeaba sunt vânaţi de fotografii străini aflaţi în vizită în România. Iar asta nu se întâmplă de ieri, de azi, ci de multă, multă vreme. Nu de mult, câţiva fotografi din Austria au fost jefuiţi de nişte ţigani argeşeni pe care intenţionau să-i fotografieze. Aşadar, arta cere sacrificii. Nu şi la Râmnicu Sărat, unde am fotografiat în voie lumea strânsă în mijlocul străzii pentru a gusta din darul occidental al oamenilor de suflet din ţara lalelelor.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one